Iacob Constantin Ciprian – Interpelare – Situația de criză de la Uzina Automecanica Moreni și soarta celor peste 300 de salariați

Adresată: Domnului Radu-Dinel Miruță, Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

De către Domnul senator: Constantin-Ciprian IACOB

Circumscripția electorală: Nr. 16, Dâmbovița

Grupul Parlamentar: A.U.R.

Obiectul Interpelării – Situația de criză de la Uzina Automecanica Moreni și soarta celor peste 300 de salariați

 STIMATE DOMNULE MINISTRU,

În ultimele zile, la Uzina Automecanica Moreni din județul Dâmbovița, s-a declanșat o stare de tensiune profundă, concretizată prin protestul salariaților care cer explicații și soluții urgente pentru viitorul lor profesional și pentru siguranța familiilor lor.

Societatea se află într-un blocaj fără precedent: lipsa contractelor și a comenzilor a condus la imposibilitatea achitării salariilor și a tichetelor de masă, ceea ce pune în pericol existența a peste 300 de oameni și a comunității locale care depinde de această uzină.

Situația este cu atât mai dramatică cu cât ne aflăm într-un context geopolitic extrem de sensibil, în care Uniunea Europeană alocă fonduri consistente pentru industria de apărare. Se constată că, deși au existat încercări de colaborări externe și inițiative de sprijin venite din partea altor unități din industria de apărare, acestea rămân insuficiente și nu pot acoperi nevoile reale ale uzinei. Mai grav, lipsa de implicare a conducerii în atragerea de contracte și comenzi pune în pericol însăși supraviețuirea acestei unități strategice.

          Domnule Ministru, vă rog să îmi comunicați:

1. Care sunt măsurile concrete pe care Ministerul Economiei le are în vedere pentru sprijinirea Uzinei Automecanica Moreni și pentru asigurarea continuității activității acesteia?

2. Cum intenționează ministerul să faciliteze accesul uzinei la fondurile europene destinate industriei de apărare, având în vedere importanța strategică a acestui sector?

3. Ce acțiuni imediate se pot lua pentru garantarea plății salariilor și a drepturilor cuvenite celor peste 300 de angajați, pentru a evita escaladarea conflictului social?

4. Există o strategie clară la nivel național pentru repunerea pe linia de plutire a societăților aflate sub umbrela Romarm, care de ani buni se confruntă cu lipsa comenzilor și cu management deficitar?

                            

    Comments are closed

    Contactează-ne
    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.