Negrea Petru – Declarație politică – Strategie energetică pe hârtie, faliment industrial în realitate.

În anul 2021, România și-a închis ultima mină de uraniu – mina Crucea, din județul Suceava. A fost un punct final. Nu doar pentru o exploatare, ci pentru o întreagă industrie strategică, construită în zeci de ani.

În paralel, statul adopta un document ambițios: Strategia Energetică 2025–2035, care promitea reluarea extracției de uraniu, reducerea dependenței de importuri și consolidarea suveranității energetice.

Dar astăzi, Compania Națională a Uraniului – cea care deținea infrastructura și expertiza – este în insolvență. Și nu se reorganizează. Se lichidează bucată cu bucată. Se vând instalații, echipamente, terenuri – exact acele resurse care ar fi trebuit să stea la baza relansării industriei.

Pe hârtie spunem că vrem să reconstruim. Dar, în realitate, slăbim tocmai acele structuri care fac diferența între o economie funcțională și una de import și consum.

Mai grav este că se dorește ca acest model să se repete. Guvernul ne spune că trebuie să vindem tot – de la Portul Constanța până la companiile din energie – pentru a acoperi deficitul bugetar. USR o spune fățiș: statul trebuie să înstrăineze ce a mai rămas din activele strategice.

Dar problema României nu este că statul deține prea mult. Problema reală este că nu mai producem aproape nimic și depindem tot mai mult de importuri.

Datele recente ale BNR confirmă acest declin: datoria externă crește, deficitul comercial se adâncește, pentru că România nu mai generează valoare internă, ci trăiește din importuri și împrumuturi.

În ultimii ani, multinaționalele au investit tot mai puțin în România, dar au scos miliarde din profituri și au dus banii afară. Vin cu firimituri și pleacă cu sacii plini, cu acceptul guvernului care le menține privilegiile fiscale.

Și în tot acest timp, companiile românești cu valoare strategică sunt lichidate, iar capacitățile noastre industriale se vând în tăcere, fără nicio apărare din partea celor care ar trebui să le salveze.

La final, românii sunt obligați să plătească, prin taxe și scumpiri, nu doar greșelile guvernului, ci și prețul pentru o economie lăsată fără industrie, fără suveranitate și fără direcție.

Stimați colegi,

România are nevoie de o schimbare de direcție, nu de o lichidare generalizată.