Valeriu Munteanu – Declarație de presă – În plină austeritate, când românii primesc facturi triple la energie, Diana Buzoianu consideră că un recensământ al zburătoarelor este imperios necesar! Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns!

„În plină criză economică, prioritatea Ministerului Mediului este, nici mai mult nici mai puţin decât monitorizarea păsărilor. 7 milioane de euro vor merge către firme de consultanţă care să se ocupe de această activitate.

Contractul, cu o durată de execuţie de 44 de luni, publicat pe SEAP pe 22 august 2025, se referă la „consolidarea sistemului naţional de monitorizare şi raportare a speciilor de păsări de interes comunitar din România”.

În plină austeritate, când românii primesc facturi triple şi nu îşi mai pot permite costurile generate de taxe, inflaţie şi scumpiri, Diana Buzoianu consideră că un recensământ al zburătoarelor este imperios necesar! Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns!
Nu ar fi de mirare ca acest contract să ajungă tot în mâinile ecologiştilor din ONG-uri apropiate de USR. Probabil acesta a şi fost scopul semnării lui.

Aşa se focusează guvernul dumneavoastră pe reducerea risipei, domnule Bolojan?! De mame, muncitori, studenţi şi antreprenori când ne ocupăm?!”, a declarat Valeriu Munteanu, deputat AUR.

    Comments are closed

    Contactează-ne
    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    Lasă-ne un mesaj!