Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă acțiunile premierului Marcel Ciolacu care, prin ignoranță și analfabetism politic, pune în pericol politica externă și de securitate a României.
Parteneriatul strategic dintre România și SUA, încheiat în 1997, este la un nivel minim din cauza acțiunilor regimului hibrid de la București, relația bilaterală fiind practic înghețată. Scoaterea României din programul Visa Waiver și impunerea pe timp nelimitat a vizelor de intrare în SUA pentru români sunt doar efecte ale dezastrului de politică externă provocat de actualul regim.
Confruntat cu situația gravă provocată tot de el și de aliații săi politici, premierul Marcel Ciolacu a găsit o soluție aberantă, pe măsura ignoranței sale, și anume trimiterea pe lângă Administrația Trump a unui trimis sau emisar special, care ar funcționa în paralel cu ambasadorul României în SUA, ambasador pe care Marcel Ciolacu refuză să îl demită, după cum a declarat public.
În legătură cu această situație gravă, Alianța pentru Unirea Românilor își prezintă poziția:
Incompetența ambasadorului Andrei Muraru este dovedită de rezultatele dezastruoase ale activității sale. Totodată, acest ambasador numit politic a sfidat românii, cărora regimul le cere austeritate, prin cheltuieli indecente, cum ar fi chiria plătită de la buget pentru palatul de 46 de camere în care locuiește sau pentru firma de consultanță care trebuie să îl învețe cum să aștepte pe la ușile din Washington care nu i se vor deschide niciodată.
Pe lângă aceasta, Andrei Muraru a devenit de mult incompatibil cu calitatea de ambasador și ar fi trebuit retras de la post din motive disciplinare.
Pentru ca așa-zisul „trimis special” al lui Marcel Ciolacu să beneficieze de imunitate diplomatică, acesta ar trebui să fie diplomat acreditat de România în SUA, indiferent de calitatea sa anterioară numirii ca „trimis special”.
„Trimisul special” ar trebui să aibă autorizație de acces la informații clasificate eliberată de ORNISS, pentru a-și putea îndeplini atribuțiile de serviciu. Pentru nivelul „Strict secret”, legea prevede un termen de 60 de zile lucrătoare, la care se adaugă alte 14 zile lucrătoare pe durata circuitului documentelor între instituții. „Trimisul special” al lui Marcel Ciolacu ar putea să își intre în atribuții și să își înceapă misiunea cel mai devreme peste trei luni, când Marcel Ciolacu ar putea să nu mai fie prim-ministru, iar Ilie Bolojan, cu siguranță, nu va mai fi președinte interimar.
Crearea poziției de așa-zis trimis special în paralel cu cea de ambasador este nefuncțională și poate duce la situații ridicole. Pentru a comunica cu președintele sau cu prim-ministrul, așa-zisul trimis special ar trebui să folosească cifrul de stat din Ambasada României de la Washington, însă nu va putea face acest lucru fără semnătura ambasadorului pentru fiecare comunicare în parte. Ar rezulta, așadar, că „trimisul special” nu va putea activa fără aprobarea ambasadorului Andrei Muraru. Deci, propunerea lui Marcel Ciolacu de numire a unui „trimis special” ar fi doar o cosmetizare, pentru că adevăratul trimis ar fi tot Andrei Muraru, pe care Ciolacu refuză să îl schimbe.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) îi asigură pe români că lucrează cu perseverență și profesionalism pentru interesul național. AUR este în măsură să salveze parteneriatul strategic cu SUA, în primul rând datorită afinităților ideologice și valorilor comune împărtășite cu Administrația Trump, și anume democrație, libertate și unitatea Lumii Libere.
Amintim că domnul George-Nicolae Simion, președintele AUR, este unicul demnitar român invitat în calitate oficială la ceremoniile de inaugurare a mandatului președintelui Donald Trump, ca vicepreședinte al Grupului Conservatorilor și Reformiștilor (ECR) din Parlamentul European.
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795