Petre Pușcașu – Întrebare parlamentară – Școli care nu au autorizații sanitare de funcționare și autorizații retrase în județul Prahova

Adresată:

Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării

De către: Deputat Petre PUȘCAȘU

Circumscripția electorală nr. 31, Prahova

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 30.01.2025

Obiectul întrebării: Școli care nu au autorizații sanitare de funcționare și autorizații retrase în județul Prahova

 

Domnule ministru,

”România Educată” se regăsește, probabil, doar în instituțiile de învățământ cu directori numiți politic de partid, pentru că, în România reală, situația învățământului este una tragică, ajungându-se la faptul paradoxal de a fi primite burse cu medii între notele 3 și 5!

În România reală, domnule ministru, există unități de învățământ care nu sunt racordate la o sursă de apă potabilă sau care nu sunt prevăzute cu cabinet medical propriu, care nu sunt prevăzute cu grupuri sanitare în interior și nu au prevăzute
spații destinate depozitării alimentelor distribuite în cadrul programului național “Laptele și cornul”, spre exemplu!

Desigur, aceste unități de învățământ nu apar în propaganda electorală bine plătită din bani publici!

Prin urmare, domnule ministru, vă rog să îmi transmiteți care este numărul de instituții de învățământ din județul Prahova care nu au autorizații sanitare de funcționare și autorizații retrase pentru anul școlar 2024 – 2025.

    Comments are closed

    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.