Sorin Lavric, senator AUR: Ucenicul lui Petrov

Tupeul și șmecheria au devenit în mod oficial „valorile” de bază pe care actuala coaliție guvernamentală PSD-PNL le susține și le promovează.

Iar pentru a le ilustra cetățenilor cât mai bine această “schemă” de reușită în viață, PSD și PNL l-au ales pe medicul Cătălin Cîrstoiu, finul turnătorului Petrov, drept candidat la Primăria Capitalei.

Ca orice “fiu spiritual” al unui turnător, de la care a și învățat cum să exploateze oamenii, Cîrstoiu și-a îngroșat conturile bancare pe seama suferinței pacienților pe care, în calitate de manager de spital, îi primea la spitalul Universitar doar ca să aibă de unde să-i trimită la clinica privată, condusă de soție, și să la taie niște facturi exorbitante.

O “schemă” de lucru profund imorală și, conform Agenției Naționale de Integritate, chiar “puțin” ilegală. Un raport al Corpului de Control al prim-ministrului României, vorbind de “cel puțin un caz de incompatibilitate”, atunci când medicul a trimis un pacient din spital către clinica sa privată, ca să-l jecmănească de bani. Dar ce mai contează ce spune ANI, când în conturi s-au strâns peste 2 milioane de euro, iar în garaj tronează un Cadillac, două BMW-uri, două Mercedes-uri și averea e completată și de câteva apartamente.

Acum știm foarte bine la ce să ne așteptăm dacă această coaliție dezastruoasă mai continuă să guverneze și după alegerile din 2024. În loc de “stabilitate și dezvoltare”, vom avea parte de tupeu și șmecherie la cote maxime. De aceea, la aceste alegeri românii trebuie să iasă în număr cât mai mare la vot și să spună STOP tuturor șmecherilor din PSD și PNL.

    Comments are closed

    Contactează-ne
    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    Lasă-ne un mesaj!