Adresată: Domnului Ion-Marcel CIOLACU, prim-ministru al României;
Domnului Mircea FECHET, ministrul mediului, apelor și pădurilor;
Domnului Florin-Ionuț BARBU, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale;
De către Domnul senator: Valentin-Rică CIOROMELEA
Circumscripția electorală: Nr. 38, Tulcea
Grupul Parlamentar: A.U.R.
Ședința Senatului din data de: 06.02.2024
Obiectul Interpelării – Protecția și Conservarea Zonei Umede din Comuna Mahmudia
Doresc să atrag atenția asupra unei chestiuni deosebit de importante și sensibile pentru comunitatea din comuna Mahmudia, în Delta Dunării.
În urma unei recente hotărâri judecătorești, se pune în pericol suprafața de 1.000 de hectare din comuna Mahmudia, care a redevenit, în mod natural, o zonă umedă din Delta Dunării. Această zonă, care a fost restaurată cu fonduri UE și a devenit o zonă umedă înfloritoare și plină de biodiversitate, a avut un impact semnificativ asupra turismului local și a mijloacelor de trai ale comunității.
Cu toate acestea, hotărârea judecătorească amenință să transforme această zonă înapoi în teren agricol, în ciuda opoziției ferm exprimate de către locuitorii locali. Conform sondajului realizat în comunitate, 97% dintre locuitori preferă ca zona să rămână așa cum este acum și nu doresc să fie secată sau folosită din nou în scopuri agricole.
De asemenea, doresc să subliniez că am fost și rămân în dezacord cu legea promovată de unii deputați PSD care transformă Delta Dunării în pășune, o lege care amenință să distrugă paradisul natural al Deltei Dunării. În cadrul ședinței Comisiei pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală din 22 ianuarie 2024, am votat pentru abrogarea prevederilor din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii Fondului Funciar nr. 18/1991, care ar transforma Delta Dunării într-o pajiște pentru interese economice ale unor operatori economici.
Vă rog să luați în considerare aceste aspecte și să acționați în vederea protejării acestei zone umede și a valorilor naturale pe care le reprezintă pentru comunitatea din comuna Mahmudia și pentru întreaga țară.
Având în vedere cele expuse, vă adresez rugămintea de a-mi răspunde la următoarele întrebări:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795