Circumscripția: nr. 14, Constanţa
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Senatului din data de: 01.11.2023
Obiectul interpelării: Lipsa personalului medical
Stimate domnule Ministru,
Meseria si vocația de Senator vine la pachet cu o serie de responsabilități. Una dintre acestea o reprezintă permanenta necesitate de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în circumscripția pe care o reprezinți. Astfel, zilele acestea am citit în presa din judetul Constanta un titlu care la prima vedere m-a bucurat… faptul că la Spitalul Orașenesc Cernavodă se scoate un post la concurs.
Spitalul Orășenesc Cernavodă organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de director financiar-contabil. Adică o altă funcție de conducere, un alt post de director. Am sperat că se scot la concurs posturi de medic specialist pentru Radiologie, Oftalmologie, Medicina Interna, Cardiologie sau Neurologie. Sunt doar câteva dintre specialitățile de care spitalul duce lipsă. Și lista poate continua.
Este o criză acută de cadre medicale în toate spitalele din Dobrogea, iar aceasta lipsă a medicilor din spitale aglomerează Urgența Spitalului Județean Constanța. Multe unității sanitare din Dobrogea nu pot asigura gărzile pentru tratarea bolnavilor, iar pacienții sunt trimiși la “Județean”. Și, cu toate acestea, se caută director financiar-contabil. Nu vreau sa minimizez nevoia de astfel de director, însă cu siguranță nevoia de medici specialisti, asistente si alte cadre medicale trebuie sa primeze într-un spital.
Astfel, conform prerogativelor dumneavoastră și în baza atribuțiilor conferinte de funcția pe care o dețineți, vă solicit răspuns la următoarele întrebări:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795