Ringo Dămureanu – întrebare către Guvernul României – Tarifele de roaming cu țările din spațiul balcanic

Către: Domnul Nicolae Ciucă,

             Prim-Ministru al Guvernului României

De la: Ringo Dămureanu

          Deputat ales în Circumscripția Nr. 17, Dolj

          Președinte al Comisiei pentru Constituționalitate

Obiectul întrebării:

Tarifele de roaming cu țările din spațiul balcanic

          Domnule Prim-ministru,

          În temeiul Art. 69 din Constituția României, cu privire la Mandatul reprezentativ, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.

          Potrivit Legii nr. 96/2006, rep., privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, deputaţii şi senatorii sunt reprezentanţi aleşi ai poporului român, prin care acesta îşi exercită suveranitatea, iar în exercitarea mandatului deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, având îndatorirea de a acţiona în interesul întregii naţiuni.

În această calitate, vă adresăm următoarele întrebări:

1.      Ce tarife de roaming sunt practicate de comapaniile de telefonie mobilă cu sediul în România către țări din spațiul UE (SEE)?

2.      Ce tarife de roaming sunt practicate de comapaniile de telefonie mobilă cu sediul în România către țări din spațiul balcanic, în care avem comunități istorice?

3.      Cum explicați aceste diferențe semnificative și care este perspectiva?

    Comments are closed

    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.