Către: Domnul Marian NEACȘU – Secretar general al Guvernului
De la: Dan TANASĂ, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureş
Subiectul întrebării: Chestiunea reorganizării și funcționării Departamentului pentru Relații Interetnice
Stimate domnule Ministru,
Recent a fost adus în dezbaterea opiniei publice un proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale, inițiat de Secretariatul General al Guvernului (SGG) privind Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI).
Observăm faptul că, în momentul de față, DRI este o structură fără personalitate juridică, urmând ca în varianta propusă să devină o structură cu personalitate juridică. În prezent, DRI este condus de un secretar de stat – Lacziko Enikő Katalin (UDMR) – și de doi subsecretari de stat, prin proiectul de OUG precizându-se că structura organizatorică va fi completată cu încă un subsecretar de stat.
O astfel de transformare a fost prevăzută în acest proiect de OUG pentru ca Departamentul pentru Relații Interetnice să își modifice modul de organizare și să își poată structura activitatea în mod independent. Desigur, aceste decizii presupun și un impact bugetar și anumite modificări de ordin logistic și juridic. Dacă acest proiect de OUG va fi aprobat, DRI își va căpăta independență decizională și financiară.
În acest context, vă rog domnule Secretar General să îmi răspundeți la următoarele întrebări:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795