Adresată: Domnului Attila-Zoltán CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
De către Domnul senator: Dorinel COSMA
Circumscripția electorală: Nr. 7, Botoșani
Grupul Parlamentar: A.U.R.
Ședința Senatului din data de: 08.02.2023
Obiectul Interpelării – Situația proiectelor finalizate prin intermediul programelor PNDL 2 și Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” în județul Botoșani
Stimate domnule ministru,
Nevoia de investiții pentru comunitățile din România este cât se poate de urgentă. Programului Național de Investiții Anghel Saligny a fost făcut pe genunchi, este nedetaliat și lasă loc unor abuzuri și politizări care, cu siguranță, nu vor scoate comunitățile locale din subdezvoltare.
Programul Anghel Saligny pare să nu fi luat în calcul probleme deja semnalate în repetare rânduri atât de societatea civilă, cât și de investigațiile jurnarlistice, adică cheltuirea ineficientă a resurselor financiare puse la dispoziție primăriilor.
Guvernele care s-au succedat la conducerea țării nu au oferit opiniei publice o evaluare publică a PNDL 1 și PNDL 2, pentru a vedea cu adevărat dacă aceste programe au dat cu adevărat rezultate.
Având în vedere cele expuse, vă adresez rugămintea de a-mi răspunde la următoarele întrebări:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795