Către: Domnul Virgil Daniel POPESCU – Ministrul Energiei
De la: Dan TANASĂ, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureş
Subiectul întrebării: Exploatarea hidrogenului sulfurat din Marea Neagră
Stimate domnule Ministru,
Având în vedere criza energetică din ultima perioadă, situația tensionată și sensibilă la nivel global, consider că este mai mult decât indicat să investim în surse alternative de producere a energiei. În acest context, Marea Neagră prezintă o structură foarte interesantă. Apa sa este împărțită în mai multe straturi care nu sunt amestecate între ele. Stratul subțire al mării este bogat în oxigen și materie organică. Aici este concentrată diversitatea faunei Mării Negre. Dar, pornind de la o adâncime de 100 de metri, se constată o scădere a cantității de oxigen dizolvat, iar de la o adâncime de 200 de metri, în apele mării se găsește hidrogen sulfurat toxic. Hidrogenul sulfurat este un gaz, care este solubil în apă, dar care în contact cu aerul este inamabil.
Conținutul de hidrogen sulfurat crește cu adâncimea și atinge un punct maxim la aproximativ 2000 metri – 9,6 mg/l apă. Apoi, la baza inferioară, scade treptat la 5,7 mg/l. Potrivit experților, în Marea Neagră se găsește cea mai mare cantitate de hidrogen sulfurat din lume. Acumulările de sulfuri de hidrogen se găsesc și în largul oceanelor, dar nicăieri nu există un număr atât de mare de oameni care locuiesc pe țărmurile „rezervorului de hidrogen sulfurat”, cum este cazul litoralului Mării Negre. Unele studii indică faptul că, pe lângă hidrogen sulfurat, Marea Neagră conține, de asemenea, o cantitate mare de metan.
Conform specialiștilor, dacă ar fi realizate investiți se poate găsi o metodă de extracție sau de prelucrare din mare a hidrogenului sulfurat, această comoară naturală probabil că ar reprezenta o sursă de energie extraordinară. Însă, este nevoie de bani pentru acest lucru, iar nimeni pare să nu fie interesat de finanțarea unui astfel de proiect.
Cercetători de la Institutul de Inginerie Chimică din Sofia, Institutul de Oceanologie al Academiei Bulgare de Ştiinţe şi oameni de ştiinţă din Georgia şi România, au dezvoltat un design de celule de combustibil originale, ce permit utilizarea hidrogenului sulfurat şi a oxigenului din aer pentru producerea de energie electrică. Cele 4,5 miliarde tone de hidrogen sulfurat care există în Marea Neagră ar putea produce în jur de 10-12 TWh anual. Descoperirea dă speranţe în căutarea de noi surse ecologice de energie, deoarece în urma prelucrării de apă de mare nu există nici o emisie de gaze cu efect de seră.
În acest context, domnule Ministru vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795