Focșa Dumitru-Viorel – interpelare către Ministerul Educației – Desființarea Universității Maritime din Constanța.

Către: Ministerul Educaţiei

           Doamnei ministru Ligia Deca

De la: Dumitru-Viorel Focșa

 Deputat AUR, circumscripția electorală Constanța

Data: 14.11.2022  

Subiectul interpelării: Desfiinţarea Universităţii Maritime din Constanţa

Stimată doamnă ministru,

        Recent, mediul universitar şi opinia publică din judeţul Constanţa au fost puse pe jar de o aberantă iniţiativă, ce prevede desfiinţarea Universităţii Maritime din Constanţa printr-un aşa-zis proces de fuziune cu mai multe instituţii de învăţământ universitar, cea mai prestigioasă fiind Universitatea Politehnică din Bucureşti.

        Se pare că acest demers complet iraţional şi profund revoltător este suţinut de câteva persoane din conducerea UMC, dintre care se detaşează preşedintele Senatului, fostul rector Cornel Panait.

        Având în vedere anvergura naţională şi implicaţiile profunde ale demersului, este de presupus ca reprezentanţii UMC să fi avut un gir tacit din partea reprezentanţilor Ministerului Educaţiei.

Pe cale de consecinţă, vă solicit să îmi comunicaţi dacă această iniţiativă v-a fost adusă la cunoştinţă înainte de a deveni publică şi care este poziţia domniei voastre cu privire la potenţiala desfiinţare, prin fuziune cu alte universităţi, a Universităţii Maritime din Constanţa.

    Comments are closed

    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.