Adresată: Domnului Ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloș
De către: Senator Rodica Boancă
Circumscripția: nr. 23, Ialomița
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Senatului din data de: 25.05.2022
Obiectul întrebării: fondurile alocate Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu au dat roade
Calitatea slabă a educației oferită de școlile din Ialomița este greu de înțeles în contextul în care Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a cheltuit fonduri europene tocmai pentru a crește rezultatele la învățătură ale elevilor.
În ultimii opt ani, inspectoratul a beneficiat de fonduri europene în acest sens, iar în urma Raportul privind starea Învățământului ialomițean rezultatele sunt dezastroase. Raportul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița analizează procentul de promovare al fiecărei unități de învățământ din județ în funcție de mediile pe care elevii le-au obținut la finalul fiecărui semestrul al anului școlar. Astfel, în județul Ialomița există unități de învățământ a căror rată de promovare este mai mică de 60%, deși fondurile au fost alocate în special pentru creșterea rezultatelor școlare.
Îngrijorată de situația numirilor politice în fruntea inspectoratelor școlare, în conformitate cu prerogativele dumneavoastră, vă solicit răspuns la următoarele întrebări:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795