Adresată: Domnului Attila-Zoltán CSEKE, ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
De către: Senator Ionuț NEAGU, secretar al Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi
Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Data: 23/03/2022
Obiectul întrebării: Implicarea ministerului în rezolvarea gravelor probleme întâmpinate de locuitorii din zona caselor de vacanță Runcu/Szecseny a municipiului Miercurea Ciuc, județul Harghita.
Stimate domnule ministru,
În ultimele luni am primit mai multe sesizări din partea locuitorilor de etnie română și maghiară deopotrivă din sectorul Runcu/Szécseny al municipiului Miercurea Ciuc, județul Harghita. Acești locuitori întâmpină un șir de probleme în relația cu administrația publică locală legate de tergiversarea eliberării autorizațiilor de construcție.
Deplasându-mă la fața locului, m-am putut convinge de justețea celor relatate de către acești locuitori și am găsit perfect întemeiate și legitime revendicările lor privind urgentarea eliberării autorizațiilor de construcție pentru casele de vacanță construite în respectivul sector.
Precizăm că în zonă există circa 500 de locuințe deținute de cetățeni plătitori de impozite și taxe locale, cetățeni care, totuși, nu dispun de minimul necesar unui trai decent în ceea ce privește utilitățile elementare: aducțiunea de apă, canalizare, rețele de electricitate și gaz, sistem practicabil de drum asfaltat. De-a lungul ultimelor trei cicluri electorale, celor circa 1500 de locuitori din sector li s-au făcut promisiuni mieroase, dar dovedite ulterior deșarte, cum că acest cortegiu de probleme va fi rezolvat după alegeri.
Am constatat de asemenea că primăria Miercurea Ciuc a prevăzut, prin articolul 2 al Hotărârii nr. 118/2011 privind aprobarea Planului urbanistic zonal, că ”autorizații de construcție se emit cu condiția realizării prealabile, prin grija beneficiarului, a racordărilor la rețeaua de apă potabilă, canalizare, inclusiv canalizarea pluvială, electricitate, și a drumurilor de acces, realizate anticipat tot pe bază de autorizație”.
În ultimii 11 ani autoritatea publică locală din municipiul Miercurea Ciuc nu a întreprins nicio măsură practică pentru amenajarea drumurilor de acces în zonă, care însumează un total de 10 kilometri, punând acest fapt în sarcina exclusivă și prealabilă a locuitorilor. Documentația privind Planul urbanistic zonal nu a fost actualizată din anul 2011 până în prezent. Nerezolvarea acestor aspecte îi împiedică pe locuitorii din zonă să obțină cărți de identitate pentru adresele la care domiciliază efectiv.
Folosim prilejul pentru a vă sesiza oficial asupra problemelor prezentate mai sus, solicitându-vă să vă implicați personal, ca ministru de resort, în soluționarea lor, în parteneriat cu administrația publică locală.
Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rugăm respectuos să ne transmiteți:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795