George Simion – întrebare parlamentară către Curtea de Conturi a României – Situația financiară actuală a COLTERM SA Timișoara.

Adresată:Domnului Președinte Mihai Busuioc Curtea de Conturi a României   
De către:  George Nicolae SIMION Deputat circumscripția nr. 42  București   
Subiectul:Situația financiară actuală a COLTERM SA Timișoara   

Stimate domnule Președinte,

Recent au apărut în spațiul public informații privitoare la faptul că societatea de termoficare a Municipiului Timișoara a intrat oficial în insolvență.

COLTERM SA Timișoara a fost înființată în 2004 prin Hotărâre a Consiliului Local, acesta fiind acționarul unic al aceste companii locale de termoficare.

Aflată, așadar, în subordinea Consiliului Local Timișoara,  COLTERM SA are ca obiect principal de activitate furnizarea apei calde și a căldurii către populația localității.

Reprezentanții administrației locale au declarat că necesitatea intrării în insolvență a acestei companii a fost determinată de datoriile istorice ale acesteia în cuantum de 320 milioane lei.

Dată fiind însemnătatea acestei companii pentru Municipiul Timișoara și, totodată, dimensiunile efectelor negative în urma unui eventuale eșuări a procedurii de reorganizare în care compania se află în prezent, vă adresez rugămintea de a ne transmite răspuns la următoarele întrebări:

  1. În ultimii 3 ani s-au efectuat acțiuni de audit sau control la această companie?
  2. Cu prilejul efectuării acestor acțiuni de audit sau control au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate ce vizează patrimoniul deținut sub orice formă de compania COLTERM SA, în ceea ce privește proveniența lui, componența acestuia (public sau privat al statului, public sau privat al municipalității, privat al companiei sau deținut de aceasta în administrare/folosință/comodat) și modul de utilizare și gestionare al acestuia în folosul comunității locale?
  3. Cum au fost valorificate aceste constatări?
  4. S-au efectuat acțiuni de verificare a ducerii la îndeplinire a măsurilor/recomandărilor dispuse în urma efectuării acțiunilor de audit/control?
  5. Sunt programate acțiuni de audit sau control pentru anul 2021 sau 2022 care să vizeze aceste aspecte, având în vedere noile realități determinate de incapacitatea administrațiilor locale de soluționare a acestei probleme, ceea ce a dus la intrarea în insolvență a companiei, cu riscul major ca municipiul Timișoara să piardă propriul patrimoniu și implicit riscul ca activitatea de termoficare să devină exclusiv privată? Dacă da, în ce perioade?

    Comments are closed

    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.